repertoriile partidelor politice nu s-au schimbat prea mult

Contururile campaniei electorale devin tot mai clare chiar dacă acest lucru face ca situaţia politică în perspectivă să devină tot mai confuză. Democraţia moldovenească e în toi. Ne uitam la situaţia de acum un an şi vedem că repertoriile partidelor politice nu s-au schimbat prea mult. Fiecare din componentele Alianţei îşi joacă conştiincios rolul, cu unele mici abateri de la scenariu.

Mihai Ghimpu adoptă un decret care spune lucrurilor pe nume şi aşează accentele pe adevărurile istorice care ne dor de mult timp dar care provoacă reacţii alergice colegilor de Alianţă. Momentul în care Ghimpu face aceste operaţii este aparent nu tocmai propice. În consecinţă Marian Lupu mai are o ocazie in plus să arate alegătorilor săi că nu există mare diferenţă între partidul său curent şi cel anterior.

Vlad Filat caută şi mai departe să navigheze printre aceştea doi fără a pierde din propriii alegători, în pofida proximităţii evidente dintre decretul lui Ghimpu şi predispoziţiile fireşti ale PLDM-ului şi a unei bune părţi din electoratul acestui partid.

La rândul său cel de-al patrulea membru al AIE, Serafim Urechean încearcă să păstreze neutralitatea în condiţiile în care electoratul dar şi partidele politice urmează de ceva timp un trend clar spre radicalizarea mesajelor despre care am scris anterior. Intre timp AMN îşi consolidează imaginea de partid care continuă să îşi piardă membrii.

O nouă încercare penibilă de a reaminti cetăţenilor despre propria existenţă o face PSD-ul, de data aceasta prin lansarea de etichetări ruşinoase a unor pietre dedicate memoriei însângerate a buneilor noştri.

Şi deasupra tuturora oastea să-şi-o recunoască îşi aruncă şi PCRM-ul şoimii în luptă pentru a combate constituţionalitatea decretului lui Ghimpu dar prin ricoşeu şi constituţionalitatea existenţei însăşi a statului Moldova. Iată că din nou îi vedem pe Comunişti în calitate de anti-moldovenişti evidenţi, însă şi această ieşire a lor la suprafaţă puţin probabil să deschidă ochii alegătorilor turmentaţi ideologic or diferenţa dintre moldovenizmului şi anti-moldovenizmului Comuniştilor este mult prea subtilă şi dificil de sesizat pentru urmaşii fideli ai lui Ilici şi Voronin.

Partidele neruşinate, politicienii cu memoria scurtă, judecătorii cu ceasuri scumpe încearcă să ne convingă despre faptul că nici gulagurile, nici execuţiile în masă, nici colectivizările nu existat, chiar dacă memoria acelor evenimente mai este încă vie in sufletele multora dintre noi…

Moldova are nevoie de cateva lucruri, lucruri la care a tins cu diferite grade de intensitate in ultimii douăzeci de ani: trecut şi viitor. Fără aceste două puncte de reper suntem un popor suspendat intr-un prezent incert şi fluid. Dilema constă în aceea ca încercând să consolidăm trecutul şi istoria să nu ne distrugem viitorul.

В настоящее время, молдавская политическая арена находиться в ожидании сброса части партийного балласта, а также появления новых политических актеров, в случае формирования новой левой партии из прогрессивных членов ПКРМ. Увеличение числа политических актеров продиктует необходимость прояснения политических взглядов партий, составляющих действующее парламентское большинство. Более выраженное дифференцирование партий приведет к дальнейшей кристаллизации политической арены, а также радикализации некоторых действующих политических актеров.

Объединенные левые силы находится на распутье

На данный момент, наиболее заметные метаморфозы ожидаются в левом и левоцентристском сегменте молдавской политической арены. Коммунистов занесло волной их постоянной революции, которая, как бы ироничным это ни казалось, рискует привести к устранению с политической арены своих же приверженцев. Своей деструктивной политической близорукостью и препятствованием формированию основных государственных учреждений, Партия коммунистов нарушает, по крайней мере, два обязательства, взятые на себя в качестве политической партии, ставя под вопрос собственное существование. В первую очередь, ПКРМ отказала своим избирателям в праве быть представленными в процессе принятия решений в данном государстве. ПКРМ отказала данным избирателям в праве на участие, пусть и косвенное, в жизни государства, о котором было столько заявлений со стороны коммунистов.

Во-вторых, похоже, что Партия коммунистов уклонилась от своего обязательства «защищать родину». Несмотря на неизбежную дозу лицемерия, ПКРМ удавалось демонстрировать свою способность быть бдительной оппозицией, непрерывно следящей за правящими партиями. Однако это должно было повысить ответственность действующего парламента и правительства, а не дестабилизировать политическую ситуацию, которая и так тревожна. Таким образом, ПКРМ добровольно отказалась от права считаться ответственной партией, способной сказать свое слово в политическом процессе Республики Молдова. Теперь коммунистам придется терпеть совсем неблагоприятные последствия в нынешнем политическом контексте.

В результате всего произошедшего, абсолютно естественно желание некоторых более прогрессивных политиков покинуть ПКРМ. Один из вопросов, волнующих многих, заключается в следующем: почему эти представители Партии коммунистов не ушли раньше, чтобы иметь возможность проголосовать за кандидатуру Мариана Лупу на пост президента республики? Данный поступок может иметь несколько объяснений.

Причины нерешительности Владимира Цуркан и его сподвижников вполне прагматичны и заключаются в недостатке пространства для маневров в случае ухода из ПКРМ и создания собственной фракции, а также необходимости максимизировать выгоду от участия в голосовании-назначении Мариана Лупу на пост президента страны. Таким образом, некоторые члены ПКРМ во главе с Владимиром Цуркан стараются оттянуть голосование за Мариана Лупу до того момента, пока у них не будет собственное политическое формирование, которое сможет накапливать возможные дивиденды в результате голосования за Мариана Лупу, что было бы сложно сделать в рамках простой парламентской группы экс-коммунистов, исключенных и осуждаемых материнской партией. Другой причиной отсрочки участия в избрании Мариана Лупу могли стать собственные президентские амбиции некоторых представителей коммунистов. Подобные идеи имеют мало шансов на успех в рамках ПКРМ Владимира Воронина, но могли бы материализоваться либо, по крайней мере, быть использованы в возможных переговорах посредством новой левой партии, сформированной до полного развала ПКРМ.

Помимо возможных тактических комбинаций коммунистов, недовольных позицией ПКРМ на президентских выборах от 7 декабря, возможно, что положительный результат не устроил бы даже единственного кандидата данного тура выборов. Зачем Мариану Лупу желать выборов, а фактически – своего назначения на пост президента страны, если время на его стороне? Не имея другой функции, за исключением должности депутата, а также какой-либо ответственности, Мариану Лупу удается, по крайней мере, на данном этапе, укрепить свой политический рейтинг, став, согласно результатам опроса «Барометр общественного мнения», проведенного по заказу ИПП, самой популярной в народе фигурой. После своего ухода из ПКРМ Мариан Лупу добился и других результатов, частично развеявших остатки его образа бывшего члена ПКРМ. Одним из наиболее важных достижений Мариана Лупу является стойкость, проявленная им перед искушениями в виде альянса с ПКРМ, настойчиво предлагаемого ему Владимиром Ворониным. Вопреки идеологическим и программным различиям, неизбежным разногласиям в рамках такого разношерстного альянса, Мариану Лупу удалось сыграть также роль связующего звена в качестве кандидата в президенты от Альянса за европейскую интеграцию.

Марианн Лупу накапливает политический капитал благодаря своему образу политика, балансирующего на стыке двух сегментов политической арены. С одной стороны, Мариан Лупу является членом Альянса за европейскую интеграцию и в качестве кандидата в президенты от АЕИ участвует в саммите СНГ и встречается с президентом России Дмитрием Медведевым. С другой стороны, Марианн Лупу делает заявления, несовместимые с позицией других членов АЕИ. Одним из примеров может послужить его позиция в отношении истории, преподаваемой в школах, и государственного языка. Однако данные расхождения не привели к открытым конфликтам, и АЕИ удалось сохранить спокойствие в рядах своих членов, по большей части, придерживаясь позиций, заявленных при создании альянса.

Учитывая данные факты, можно допустить такую возможность, что повторный провал выборов-назначения Мариана Лупу на пост президента выгоден и ему. В настоящее время, у Лупу в парламенте есть 12 человек, и он связан местами достаточно угловатым партнерством, которое все же необходимо соблюдать. В случае новых выборов, обязательство преданности по отношению к АЕИ отменяется и, при условии сохранения восходящей тенденции личного рейтинга, Мариан Лупу имеет все шансы укрепить вес Демократической партии в парламенте, тем самым, обеспечив себе большую поддержку, контроль над большим количеством государственных учреждений, а также большее влияние в том направлении, по которому будет двигаться Республика Молдова.

Беспокойства либерализма

В правом и правоцентристском сегменте политической арены все более отчетливо выходят на первый план сильные личности этой новой избирательной борьбы – Влад Филат и Либерально-демократическая партия Молдовы. Лидер либерал-демократов продолжает играть роль, которая подходит ему больше всего – ковать железо пока оно горячо, другими словами демонстрировать талант хорошего энергичного менеджера, который может направить Молдову по европейскому пути. Несмотря на то, что недавний опрос «Барометр общественного мнения» показывает более скромный рост популярности Влада Филата в сравнении с другими политиками, повышение его рейтинга на 10% имеет большое значение, поскольку оно основывается на практических действиях с долговременным эффектом, в отличие от рейтинга Мариана Лупу, который пока основывается больше на ожиданиях народа. Близость такого внушительного игрока как ЛДПМ сделает более четкую самоидентификацию других партий соответствующего политического сегмента неизбежной. От этого будет зависеть политическое существование Либеральной партии и Альянса «Наша Молдова».

Предыдущие опросы уже показывали негативную тенденцию в популярности АНМ. Серафим Урекян, по крайней мере, на данный момент, не предпринимает никакие четкие меры по спасению партии. Уход Олега Черней, а также возможность ухода из партии других ее важных членов, может вызвать цепь необратимых процессов в рамках АНМ, которые поставят под угрозу существование данного политического формирования еще до проведения следующих парламентских выборов, которые, согласно результатам опроса «Барометр общественного мнения», АНМ может эффектно проиграть. Однако еще рано выносить какой-либо вердикт в отношении данного политического формирования, которое пока оказывалось достаточно живучим, вопреки всем пессимистическим прогнозам. У Серафима Урекян еще есть время на поиск пути выживания АНМ либо, по крайней мере, собственного выживания в качестве политика. Одним из таких путей может стать внутренняя реформа руководства партии, которая, однако, несет в себе большой риск как для политика Серафима Урекян, так и для всей партии, находящейся под его руководством. Данный риск вызван, в большей степени, тем фактом, что до настоящего времени АНМ не продвигал и не выделял другие лица, за исключением лидера, которые могли бы обеспечить АНМ прохождение избирательного барьера на следующих выборах.

Другим путем для АНМ может стать объединение с другой партией того же политического сегмента. Здесь возникают несколько проблем, по большей части связанных с тем, что данная партия может предложить возможной принимающей партии лишь команду, которая, к сожалению, в течение всех этих лет находилась в тени лидера. В плане имиджа и рейтинга, выгода партии, которая бы поглотила АНМ, довольно сомнительна. Текущей задачей Серафима Урекян является выявление и выделение молодых сил АНМ с целью срочного восстановления имиджа партии до ее возможного поглощения или проведения избирательной кампании.

В правом сегменте, Либеральная партия имеет все шансы претерпеть возможную радикализацию, вызванную необходимостью дифференциации политических актеров Альянса за европейскую интеграцию. Несмотря на то, что Михай Гимпу занимает наиболее видимые государственные должности, председатель парламента и исполняющий обязанности президента республики, ему пока не удается материализовать данные преимущества и способствовать улучшению имиджа своей партии. Поспешность некоторых решений и заявлений действующего президента страны может отвратить часть избирателей ЛП, разочарованных сомнительными действиями лидера. А это довольно опасно, т.к. может рикошетом сказаться и на имидже примара столицы Дорина Киртоакэ, деятельность которого в последнее время затмевалась избирательной борьбой в парламенте.

Очень важно внести ясность в идеологию партии в целях принятия более решительных либеральных или национал-либеральных позиций, а также проведения имиджевых реформ среди руководства, что даст ЛП возможность в рамках будущей избирательной кампании привлечь часть бывших избирателей ХДНП. Полное привлечение данного сегмента избирателей маловероятно, т.к. ни один из двух либеральных лидеров не обладают той харизмой, которой обладал Юрие Рошка до 2005 г. Более того, простое перенятие риторики «румынизма» без практической основы перспектив внедрения данной риторики лишь окончательно скомпрометирует румынские идеалы в Республике Молдова. В данном случае, миграция избирателей от правого фланга к правоцентристскому, либо к сегменту пассивных граждан неизбежна.

Петру Куляк, политолог, исследователь Венской школы управления (Vienna School of Governance), Австрия

русский перевод: Moldova Azi

статья опубликованна также и на сайте MoldovaNova и AVA.md, NewsPMR

The Moldovan political arena is looking forward to getting rid of a part of the ballast, as well as to welcoming new political players on the political axis, an eventual new left party formed by progressist members of the PCRM. The increase in the number of political players will generate the need to clarify the political views, shared by the parties currently forming the parliament majority. A clearer differentiation between the parties will determine a further crystallization of the political spectrum, as well as the radicalization of some current political players.

The left reaches a turning point

The most visible metamorphoses are currently expected on the left and centre-left segments of the Moldovan political spectrum. The communists went along with the tide of permanent revolution, which, as ironic as it may be, may lead to the elimination from the political arena even of their promoters. With their destructive short-sightedness and obstruction of the formation of the main state institutions, the Communist Party refused to fulfill at least two of the obligations it undertook as political party, challenging its own existence. First of all the PCRM denied its electors the right to be represented in the decision-making process in this state. The PCRM denied them the right to participate, even indirectly, in the life of the state which, according to their statements, the communists venerate so much.

Second, it seems that the Communist Party deviated from the undertaken commitments to „defend the motherland”. As an opposition party, the PCRM had quite a visible performance, in spite of a certain inevitable dose of duplicity, proving that it can be a vigilant opposition party, always keeping an eye on the governing parties. But the assigned role was designed to make the current parliament and government more responsible, not to destabilize the political situation, which is turbid anyway. This way the PCRM voluntarily gave up the right to be viewed as an accountable party, which has a word to say in the political process of the Republic of Moldova. Now the communists will have to deal with the consequences, which are definitely not favorable in the current political context.

Following these deviations, the intention of some progressive politicians to leave the PCRM is absolutely natural. One of the questions many people ask is why these representatives of the Communist Party did not leave earlier, in order to be able to vote for Marian Lupu as president? Their choice can have several explanations.

The hesitation of Vladimir Turcan and his supporters has merely a pragmatic reason and namely, the lack of insufficient manoeuvre space in case they leave the PCRM and create their own party, as well as the need to maximize the benefits they can draw from the participation in the election-appointment of Marian Lupu as head of state. Thus, certain members of the PCRM led by Vladimir Turan are trying to delay the election in favor of Marian Lupu, until the moment they will have their own political party, with its own piggy-bank to be able to collect eventual dividends from the election of Marian Lupu, which could be difficult to obtain as a mere parliament group of former communists, marginalized and stigmatized by the mother party. The presidential aspirations of certain communist representatives could be another reason for delaying the participation in the election of Marian Lupu. People with such ideas have few chances of succeeding in Vladimir Voronin’s PCRM, but their aspirations could at least be used in eventual negotiations through a new left party, created before the full dissolution of the PCRM.

Besides the eventual tactical combinations of the communists, dissatisfied with the PCRM position at the presidential elections of December 7, it is possible that even the sole candidate of this electoral round did not want to be elected. Why should Marian Lupu want to be elected, in fact, to be appointed to the position of head of state, if time is on his side? Having no position other than that of MP and no responsibilities, Marian Lupu manages to increase, at least at this stage, his political rating, becoming the most popular player among people, according to the Public Opinion Barometer, carried out at the request of the IPP (Institute of Public Politics). After he left the PCRM, until today, Marian Lupu had other achievements as well, which dissipated part of his image of former PCRM member. One of his most important achievements is the resistance to the temptations of an alliance with the PCRM, eagerly promoted by Vladimir Voronin. In spite of ideological and programmatic differences, of inevitable disagreements within such a multicolored alliance, Marian Lupu succeeded to play the role of a linking element as the presidential candidate of the Alliance for European Integration.

Marian Lupu accumulates political capital due to his image of a person balancing between the two extremities of the political axis. On one hand Marian Lupu is a member of the Alliance for European Integration and, as presidential candidate of the AIE, he participates in the works of the CIS summit and meets the Russian president, Dmitri Medvedev. On the other hand Marian Lupu makes statements which are different from the position of other AIE members, like his opinions on the issue of history subject taught in school and on the state language. These differences did not lead to open conflicts. The AIE managed to keep his members calm maintaining the positions undertaken upon the creation of the alliance.

Taking these facts into account, we can allow the possibility that the repeated failure to elect-appoint Marian Lupu as head of state is to his advantage as well. Currently Lupu has only 12 supporters in the parliament and he is involved in a rather inconvenient partnership, which he has the obligation to honor. If new elections take place, the obligation of fidelity to the AIE disappears and if his rating continues to increase, Marian Lupu has the chance to consolidate the position of the Democratic Party in the parliament, thus ensuring a greater support in the parliament, the control of a larger number of state institutions, as well as greater influence on the direction the Republic of Moldova will take.

Liberalism concerns

It is more obvious that the important players of this new electoral fight, Vlad Filat and the Liberal Democratic Party from Moldova will move to the right and to the centre right extremities of the political axis. The leader of the liberal-democrats continues to play the role, which fits him the best -to strike while the iron is hot, in other words to prove his talent of a good, energetic manager that can turn Moldova towards Europe. Even if the most recent public opinion barometer shows a more modest increase in the popularity of Vlad Filat compared to other politicians, this increase of 10% is rather significant due to the fact that it is based on practical actions, with long term impact, as opposed to the rating of Marian Lupu, which currently is based more on people’s expectations. The proximity of such a tremendous player as the PLDM, will determine the need of a clearer self-identification of other parties from that axis. The political survival, both of the Liberal Party and of the Our Moldova Alliance will depend on it.

In previous surveys, the attention of the AMN was drawn to the decrease of the popularity of the party. Serafim Urechean hesitates, at least for the moment, to take some clear steps in order to save the party. The retirement of Oleg Cernei, as well as the eventual retirement of other important members of the party can trigger a series of irreversible processes within the AMN, which could endanger the existence of this political party, before the following parliamentary elections, which, according to the public opinion barometer, the AMN could dramatically lose. However, it is still early to give a certain verdict to this political party, which proved to be rather viable until now, in spite of all pessimistic forecasts. Serafim Urechean still has time to find a way for AMN to survive or, at least, for him to survive as a politician. One of the solutions could be the internal reform of the management, which involves a greater risk, both for the politician Serafim Urechean, and for the party he leads. This risk is due to the fact that until now the AMN did not promote any other members than the leader, who could be able to ensure passing of the election threshold by the AMN in the next elections.

The second option of the AMN can be to join another party of the same political segment. There are some impediments to such a solution, mainly related to the fact that this party can only offer an eventual host party a team, which, unfortunately, has been in the shadow of the leader all these years. When it comes to image and rating, it is not clear what would be the benefits of the party who would be willing to absorb the AMN. Now, Serafim Urechean has the task to identify and promote young talents from the AMN, in order to urgently restore the image of the party, before an eventual absorption or an election campaign.

On the right segment, the Liberal Party might undergo a radicalization, caused by the need to differentiate the political players within the Alliance for European Integration. Even if Mihai Ghimpu holds the most visible positions in the state, that of parliament speaker and of interim president, he does not manage to make use of these advantages and contribute to a better image of his party. The hasty decisions and statements of the current head of state can alienate part of the PL electorate, disappointed by the doubtful performance of the leader. Such a situation is rather dangerous, because it can rebound and affect the image of the city mayor, Dorin Chirtoaca, whose work has been lately shaded by the electoral fights from the parliament.

There is an increased need to clarify the ideology of the party and adopt either liberal positions, or/and more strong national-liberal positions, as well as to implement certain image reforms among the leaders, allowing PL to attract part of former PPCD voters during the next election campaign. It is unlikely for them to be able to attract this entire group of voters, since none of the two liberal leaders has the charisma Iurie Rosca had until 2005. Moreover, the simple recycling of the “Romanian identity” rhetoric, without a practical explanation of the method of implementation, will only lead to an irrevocable compromise of the Romanian ideals in the Republic of Moldova. In such case the migration of right extremity voters to the centre-right extremity or to the segment of passive citizens will be inevitable.

Petru Culeac, political analyst, researcher at Vienna School of Governance, Austria

English translation: Moldova Azi

Urmează manifestarea deplină a actorilor politici şi resetarea raportului de forţe dintre partidele politice din Moldova

După 7 decembrie şi hazardarea comuniştilor de a nu-l vota pe Marian Lupu la funcţia de preşedinte al ţării, sistemul politic moldovenesc a intrat într-o stare de haos primordial în care urmează să aibă loc manifestarea deplină a actorilor politici şi resetarea raportului de forţe dintre partidele politice din Moldova. Arena politică moldovenească se află acum în aşteptarea debarasării de o parte din balastul partinic dar şi a apariţiei unor noi actori pe axa politică, în eventualitatea apariţiei unui nou partid de stânga în baza membrilor progresişti ai PCRM. Creşterea numărului de actori politici, va face necesară clarificarea viziunilor politice împărtăşite de partidele ce constituie actuala majoritate parlamentară. Diferenţierea mai accentuată a partidelor va rezulta în cristalizarea de mai departe a eşichierului politic dar şi radicalizarea unora dintre actualii actori politici.

Stânga unită e la răspântie de drumuri

Pentru moment cele mai vizibile metamorfoze se aşteaptă pe segmentul de stânga şi centru stânga al eşichierului politic moldovenesc. Comuniştii s-au lăsat duşi de valul revoluţiei permanente care cât n-ar fi de ironic riscă să ducă la eliminarea de pe arena politică chiar a promotorilor acesteia. Prin miopia lor distructivă şi obstrucţionarea constituirii principalelor instituţii în stat, Partidul Comuniştilor şi-a renegat cel puţin două din obligaţiunile pe care şi le-a asumat în calitate de partid politic punând sub semnul întrebării propria existenţă. În primul rând PCRM a negat electoratului său dreptul de a fi reprezentat în procesul de luare a deciziilor în acest stat. PRCM le-a negat acestor alegători dreptul de participare, fie şi indirectă, la viaţa statului pe care comuniştii atât de mult îl venerează la nivel de declaraţii.

În cel de-al doilea rând se pare că Partidul Comuniştilor s-a abătut de la angajamentele de a „apăra patria” pe care s-a angajat să o apere. În calitate de partid de opoziţie PCRM avea o prestaţie destul de vizibilă, în pofida unei anumite doze inevitabile de duplicitate, demonstrând că poate fi un partid de opoziţie vigilent, aflat tot timpul cu ochii pe partidele de guvernământ. Rolul dat însă era menit să responsabilizeze actualul parlament şi guvern nu să destabilizeze situaţia politică şi aşa tulbure. În acest fel PCRM a renunţat benevol la dreptul de a fi considerat un partid responsabil şi care ţine să aibă un cuvânt de spus în procesul politic din Republica Moldova. Acum comuniştii vor fi nevoiţi să suporte consecinţele deloc favorabile în contextul politic actual.

Drept urmare a acestor devieri este absolut firească intenţia de plecare din PCRM a unor politicieni mai progresişti. Una din întrebările ce frământă mai multă lume, este de ce aceşti reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor nu au plecat mai devreme ca să poată totuşi vota pentru alegerea lui Marian Lupu în calitate de preşedinte al republicii? Explicaţii ale acestui gest pot fi mai multe.

Motivele ezitării lui Vladimir Ţurcan şi a susţinătorilor săi sunt pur pragmatice şi constau în insuficienţa spaţiului de manevră în cazul părăsirii PCRM şi creării unei fracţiuni proprii şi nevoia maximizării avantajelor de pe urma participării la votarea-numirea lui Marian Lupu în funcţia de preşedinte al ţării. În acest fel unii membri ai în frunte cu Vladimir Ţurcan caută să amâne actul votării în favoarea lui Marian Lupu, pentru momentul când aceştia vor dispune de propria formaţiune politică, în puşculiţa căreia vor putea fi acumulate eventualele dividende de pe urma votului pro Marian Lupu, lucru ce ar fi fost greu de realizat în cadrul unui simplu de grup parlamentar al ex-comuniştilor marginalizaţi şi înfieraţi de partidul mamă. Un alt motiv pentru amânarea participării la votarea lui Marian Lupu ar fi putut servi şi propriile aspiraţii prezidenţiale ale unor reprezentanţi comunişti. Astfel de idei au puţine şanse de reuşită în PCRM-ul lui Vladimir Voronin dar ar putea fi materializate sau cel puţin folosite în eventualele negocieri prin intermediul unui nou partid de stânga, creat înainte de descompunerea completă a PCRM.

Dincolo de posibilele combinaţii tactice ale comuniştilor nemulţumiţi de poziţia PCRM la alegerile prezidenţiale din 7 decembrie, este posibil că un rezultat pozitiv să nu fi fost dorit nici de unicul candidat al acestei runde electorale. De ce şi-ar fi dorit Marian Lupu alegerea, dar de fapt – numirea sa în funcţia de preşedinte al ţării, când timpul este de partea sa? Neavând nici o altă funcţie decât cea de deputat, dar şi nici un fel de responsabilităţi, Marian Lupu reuşeşte să-şi consolideze cel puţin la această etapă reitingul politic, devenind figura cea mai populară în rândul populaţiei potrivit Barometrului de Opinie Publică realizat la comanda IPP. După plecarea sa din PCRM şi până în ziua de azi, Marian Lupu a reuşit şi alte performanţe care au spulberat o parte din rămăşiţele imaginii sale de fost membru al PCRM. Una din cele mai importante realizări ce trebuie atribuite lui Marian Lupu e stoicismul de care a dat dovadă în faţa ispitelor unei alianţe cu PCRM insistent promovată de Vladimir Voronin. În pofida diferenţelor ideologice şi programatice, a disensiunilor iminente din cadrul unei alianţe atât de multicolore, Marian Lupu a reuşit să joace şi rolul de verigă de legătură în calitatea sa de candidat prezidenţial al Alianţei pentru Integrare Europeană.

Marian Lupu acumulează capital politic datorită emanării unei imagini ce balansează la interfaţa celor două aripi ale eşichierului politic. Pe de o parte Marian Lupu este membru al Alianţei pentru Integrare Europeană şi în calitate de candidat prezidenţial al AIE participă la lucrările summitului CSI şi se întâlneşte cu preşedintele rus Dmitri Medvedev. Pe de altă parte Marian Lupu face declaraţii ce intră în disonanţă cu poziţia altor membri ai AIE, aşa cum ar fi bunăoară luările sale de atitudine pe marginea problemei istoriei predate în şcoală şi a limbii de stat. Aceste disonanţe însă nu au dus la conflicte deschise, AIE reuşind totuşi să păstreze liniştea din rândul membrilor săi prin menţinerea în mare parte a poziţiilor asumate la crearea alianţei.

Ţinând cont de aceste fapte, putem admite posibilitatea ca eşecul repetat de alegere-numire a lui Marian Lupu în funcţia de preşedinte este şi în favoarea sa. La moment Lupu are în parlament doar 12 oameni şi este prins într-un parteneriat destul de colţuros pe alocuri, dar care trebuie onorat. În eventualitatea unor noi alegeri, dispare obligaţia fidelităţii faţă de AIE şi cu condiţia menţinerii trendului ascendent al reitingului personal, Marian Lupu are şansa de a consolida ponderea Partidului Democrat în parlament, asigurându-şi astfel o susţinere mai mare în parlament, controlul unui număr mai mare de instituţii de stat, precum şi o influenţă mai mare în direcţia în care se va mişca Republica Moldova.

Frământările liberalismului

Pe segmentul de dreapta şi centru dreapta al eşichierului politic tot mai pregnant urmează să iasă în prim plan figurile grele ale acestei noi lupte electorale Vlad Filat şi Partidul Liberal Democrat din Moldova. Liderul liberal-democraţilor şi în continuare rămâne să exercite funcţia care i se potriveşte cel mai bine – cel de a bate fierul cât e cald, cu alte cuvinte de a-şi demonstra talentul de bun manager, energic care poate îndrepta Moldova pe calea europeană. Chiar dacă cel mai recent barometru de opinie publică îi dă lui Vlad Filat o creştere de popularitate mai modestă în comparaţie cu alţi politicieni, acest spor de 10% este unul destul de semnificativ, datorită faptului că este bazat pe acţiuni practice cu impact de lungă durată, spre deosebire de reitingul lui Marian Lupu care se sprijină deocamdată mai mult pe nişte expectanţe ale populaţiei. Proximitatea unui jucător atât de impunător precum PLDM va face imperativă autoidentificarea mai clară a celorlalte partide de pe segmentul politic respectiv. De acest lucru va depinde supravieţuirea politică atât a Partidului Liberal cât şi a Alianţei Moldova Noastră.

În sondajele anterioare AMN a fost deja atenţionată despre trendul negativ în care se află popularitatea acestui partid. Serafim Urechean întârzie, cel puţin pentru moment, să ia careva măsuri clare pentru salvarea partidului. Plecarea lui Oleg Cernei precum şi posibilitatea plecării din partid şi a altor membri importanţi poate provoca un şir de procese ireversibile în cadrul AMN care ar periclita existenţa acestei formaţiuni politice încă înainte de următoarele alegeri parlamentare pe care conform barometrului de opinie publică, AMN ar putea să le piardă spectaculos. Totuşi este încă prematur de a da un careva verdict acestei formaţiuni politice care s-a dovedit destul de viabilă până acum, în pofida tuturor pronosticurilor pesimiste. Serafim Urechean mai are la dispoziţie timp pentru a găsi o cale de supravieţuire a AMN sau cel puţin a supravieţuirii sale ca politician. Una din aceste căi ar fi reforma interioară a conducerii partidului, care presupune însă o doză mare de risc atât pentru politicianul Serafim Urechean cât şi pentru întreg partidul condus de el. Acest risc se datorează în cea mai mare parte faptului că până acum AMN nu a promovat şi scos în evidenţă alte personalităţi în afară de cea a liderului şi care ar avea capacitatea de asigura AMN-ului trecerea barierei electorale în următorul scrutin.

Cea de-a doua cale pentru AMN ar putea fi unificarea cu un alt partid de pe acelaşi segment politic. Aici apar câteva probleme, în mare parte legate de faptul că acest partid poate oferi, unui eventual partid gazdă doar o echipă care din păcate în toţi aceşti ani s-a aflat în umbra liderului. În materie de imagine şi reiting câştigurile partidului ce ar absorbi AMN-ul sunt destul de îndoielnice. Serafim Urechean are acum sarcina de a identifica şi scoate în evidenţă forţele tinere din AMN pentru a repara de urgenţă imaginea partidului înainte de o eventuală absorbţie sau campanie electorală.

Pe segmentul de dreapta, Partidul Liberal este formaţiunea susceptibilă de a suferi o posibilă radicalizare provocată de necesitatea diferenţierii actorilor politici din Alianţa pentru Integrare Europeană. Chiar dacă deţine cele mai vizibile funcţii din stat, cea de preşedinte al parlamentului şi cea de preşedinte interimar al republicii, Mihai Ghimpu nu reuşeşte încă să materializeze aceste avantaje şi să contribuie la o imagine mai bună a partidului său. Caracterul pripit al unor decizii şi declaraţii ale actualului preşedinte de ţară riscă să înstrăineze o parte a electoratului PL dezamăgită de prestaţia îndoielnică a liderului. Acest lucru este destul de periculos dat fiind faptul că ar putea afecta prin ricoşeu şi imaginea primarului capitalei, Dorin Chirtoacă activitatea căruia a fost umbrită în ultimul timp de luptele electorale din parlament.

Este tot mai necesară clarificarea ideologiei de partid în vederea adoptării unor poziţii liberale sau şi naţional-liberale mai ferme, precum şi aplicarea unor reforme de imagine în cadrul conducerii, ceea ce va oferi PL-ului posibilitatea ca în viitoarea campanie electorală să atragă o parte din alegătorii de altă dată a PPCD. Valorificarea completă a acestui segment de alegători este puţin probabilă căci niciunul din cei doi lideri liberali nu dispune de carisma pe care a avut-o Iurie Roşca până în anul 2005. Mai mult ca atât, simpla reciclare a retoricii „românismului” fără o fundamentare practică a perspectivelor de implementare a acestei retorici va duce doar la compromiterea irevocabilă a idealurilor româneşti în Republica Moldova. În aşa un caz migraţia electoratului de extremă dreaptă fie spre centru-dreapta fie spre segmentul cetăţenilor pasivi va fi inevitabilă.

Petru Culeac, politolog, cercetător la Vienna School of Governance, Austria

12 decembrie 2009

Preluat de Moldova.org, Moldova Azi,

Несмотря на все недостатки Альянс за европейскую интеграцию, представляет собой явление заслуживающее внимания

Поток выпадов и фаталистических прогнозов в отношении Альянса за европейскую интеграцию (АЕИ) в российской печати, а также в молдавских средствах массовой информации, приближенных к ПКРМ, – не что иное, как тенденциозные и преждевременные оценки, подпитываемые постимпериалистической паранойей некоторых московских аналитиков и свидетельствующие об их попытке подорвать любые меры, направленные на демократизацию Республики Молдова.Альянс за европейскую интеграцию является, по сути, всего лишь второй попыткой установить власть, действующую на основе консенсуса между демократическими партиями в Республике Молдова (после неудавшегося эксперимента с Альянсом за демократию и реформы в конце 90-х годов), и представляет собой воплощение воли народа и естественную реакцию политической среды на пагубные последствия коммунистического правления.

Dincolo de toate neajunsurile, AIE constituie un fenomen care merită a fi remarcat

Avalanşa de atacuri şi pronosticuri fatale la adresa Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), ce au apărut recent în mass-media rusească dar şi în cea din Republica Moldova afiliata PCRM, nu reprezintă altceva decât nişte aprecieri tendenţioase şi premature alimentate de paranoia post-imperialistă a unor analişti de la Moscova şi denotă încercarea acestora de a submina orice efort de democratizare a Republicii Moldova.

Alianţa pentru Integrare Europeană este de fapt abia o a doua incercare de guvernare consensuală a partidelor democratice din Republica Moldova (după eşuarea experimentului Alianţei pentru Democraţie şi Reforme de la sfarşitul anilor ‘90), fiind o întruchipare a voinţei populare şi o reacţie firească a politicului la efectele nefaste ale guvernării comuniste.

Alianţa pentru Integrare Europeană are acum datoria de a face tot posibilul pentru a capitaliza creditul de încredere acordat de alegători. Este adevărat că experienţa altor state în materie de guverne de coaliţie nu este prea încurajatoare – aceste guverne fiind vulnerabile în faţa multor pericole, de la concurenţa internă şi eventualele întreruperi ale sinergiei dintre elementele constituante, până la influenţa negativă a factorilor exogeni. Cu toate acestea, evoluţia de până acum a Alianţei este destul de promiţătoare şi dincolo de toate neajunsurile inerente unui proiect atât de ambiţios şi cu o agendă atât de încărcată, Alianţa pentru Integrare Europeană constituie totuşi un fenomen care merită a fi remarcat pentru acţiunile reuşite de până acum. 

Efectele pozitive asupra sistemului politic al Republicii Moldova

Instaurarea la Chişinău a unui guvern pro-democratic cu suportul unei coaliţii anti-comuniste, creează în perspectivă premizele unui salt calitativ în evoluţia sistemului politic moldovenesc, indiferent de cât de mult va reuşi să se menţină la putere noul guvern. Saltul calitativ poate fi cauzat de apariţia sau readucerea în vizor a culturii politice de mişcare înainte, cultura progresului prin schimbare, cultură bazată pe principiile uitate ale respectului faţă de fiinţa umană şi egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii. O asemenea viziune optimistă asupra ultimelor evoluţii de pe scena politică moldovenească este bazată pe logica ce se observă în acţiunile noii guvernări de la Chişinău, acţiuni care pe termen lung pot avea nişte efecte sistemice destul de semnificative.

În primul rând, fidelitatea Alianţei faţă de valorile declarate, urmează să constituie un act de educaţie politică pentru toţi politicienii şi cetăţenii care vor trebui să treacă printr-o schimbare de mentalitate prin conştientizarea faptului că statul şi democraţia nu au nimic în comun cu Vladimir Voronin şi regimul autocratic al acestuia.

Fenomenul apariţiei şi funcţionării Alianţei pentru Integrare Europeană va contribui treptat la schimbarea culturii politice din Republica Moldova prin re-afirmarea principiului alternanţei la putere dar şi prin schimbarea accentului de la un mod centralizat de guvernare spre un mod de guvernare pluricentric. Bunăoară, consultările cu societatea civilă pe care le-a avut prim-ministrul Vlad Filat încă până la aprobarea candidaturii sale, constituie un semn de bun augur în acest sens şi în cazul instituţionalizării acestei practici, poate contribui la dezvoltarea consecventă a unei democraţii participative în Republica Moldova.

Democraţia participativă poate căpăta contururi reale prin implementarea principiilor guvernării în reţea, care presupune implicarea în actul guvernării şi a celor care sunt guvernaţi, fapt ce ar genera mai multe efecte pozitive. Printre acestea trebuie să evidenţiem apariţia în rândul reprezentanţilor societăţii civile a unui sentiment de apartenenţă la procesul de elaborare a politicilor precum şi a unui sentiment de proprietate asupra deciziilor şi politicilor adoptate. Acest lucru va duce la o mai mare eficienţă, transparenţă şi responsabilitate în activitatea Guvernului. Mai mult ca atât, un acestfel de model va crea premizele pentru dezvoltarea unui sistem de identificare rapidă a problemelor, generare de soluţii adecvate şi minimizare a eventualelor critici distructive la adresa unor sau altor politici adoptate prin oferirea tuturor actorilor  posibilitatea implicării încă din faza iniţială a elaborării politicilor respective. În plus, în cazul unei reuşite a modelului de guvernăre in reţea, pot fi create premizele pentru reabilitarea treptată a politicului în ochii cetăţenilor şi depăşirea apatiei politice a acestora.

Efectele pozitive asupra procesului politic curent

În primul rând Alianţa pentru Integrare Europeană a reuşit să coaguleze la nivelul reprezentativ insatisfacţia societăţii faţă de guvernarea ineficientă a Partidului Comuniştilor. Frustrarea ce s-a acumulat într-o bună parte a societăţii faţă de politicile anti-naţionale, anti-democratice şi anti-economice promovate timp de opt ani de clanul comunist în frunte cu Voronin, au generat masa critică necesară creării unui front anti-comunist comun în parlamentul Republicii Moldova.

Efectul pozitiv generat de această realizare este eliminarea monopolului comuniştilor de la guvernarea ţării. Mai mult ca atât, monopolul comunist este înlocuit cu un model de guvernare descentralizat care, pentru a fi începutul unei experienţe pozitive de guvernare pluricentrică în Republica Moldova, are nevoie ca toate elementele constituante ale AIE să respecte angajamentele asumate la crearea Alianţei păstrând principiile transparenţei, eficienţei şi responsabilităţii politice.

În al doilea rând, efecte pozitive pe plan intern sunt generate şi de faptul că Alianţa pentru Integrare Europeană a reuşit numirea unui guvern care dispune poate de cea mai profesionistă echipă pe care a avut-o Republica Moldova în toată istoria ei post-sovietică. Efectele benefice de moment ale acestei realizări constau în transmiterea unor semnale extrem de importante şi demult aşteptate în societatea moldovenească, menite să insufle optimism şi speranţă unei populaţii aflată în disperare ca urmare a dezamăgirilor permanente produse de tranziţia post-sovietică interminabilă exacerbată şi de cei opt ani de guvernare comunistă. Pe termen lung, în caz de reuşită, guvernul lui Vlad Filat are şansa să pună bazele revigorării economiei, să oprească exodul masiv al populaţiei peste hotare şi eventual să aducă Republica Moldova mai aproape de obiectivul integrării europene.

Trebuie evidenţiată apariţia unor semnale pozitive şi în relaţia noii guvernări de la Chişinău cu minorităţile naţionale tradiţional filoruse. Declaraţia preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, privind faptul că relaţiile bune cu România nu înseamnă neapărat relaţii rele cu Federaţia Rusă, este un mesaj foarte important la adresa nu doar a minorităţilor naţionale dar şi la adresa părţii pro-ruseşti a societăţii moldoveneşti şi semnalizează dorinţa clasei politice majoritare de a nu aliena această categorie de cetăţeni si de a aplana dezbinarea societăţii promovată de fosta guvernare.

Foarte importantă în acest context este atitudininea başcanului autonomiei gagăuze Mihail Formuzal, care a dat de înţeles că, comunitatea găgăuză nu mai doreşte să fie implicată în provocările organizate de comunişti şi a luat cursul spre participarea în Euroregiuni. Iată de ce credem că una din principalele sarcini ale noii guvernări va fi de a consolida simpatiile din partea unor reprezentanţi ai autonomiei găgăuze în vederea creării unui parteneriat durabil îndreptat spre integrarea europeană. AIE trebuie să depună eforturi consolidate pentru implicarea UTA Găgăuzia mai activ în interfaţa regională a Moldovei cu UE. Acest lucru ar crea un potenţial de reducere a eventualelor tensiuni şi incertitudini inoculate de comunişti minorităţilor naţionale cu privire la pericolele ipotetice ale integrării lor în UE. Este puţin probabil ca minorităţile naţionale să fie contra unui nivel de trai mai bun şi contra libertăţii de circulaţie prin Europa numai de dragul ocrotirii unor mituri absurde şi perimate alimentate de fobiile anti-europene ale comunismului stalinist.

Pe plan extern AIE a reuşit până acum să înregistreze câteva succese tactice prin eliminarea interdicţiei de a ocupa funcţii în Guvern, impuse de fosta guvernare persoanelor cu dublă cetăţenie precum şi prin abolirea regimului de vize cu România.

Efectele pozitive de pe urma acestor acţiuni sunt multiple. Pe termen scurt Republica Moldova deja a reuşit să restabilească conformitatea legislaţiei sale privind cetăţenia în raport cu actele europene la care este semnatară. Cel mai important însă este că Alianţa pentru integrare Europeană a întreprins un pas important în direcţia revenirii Republicii Moldova pe făgaşul normalităţii în materie de politică externă. Eliminarea tratamentului discriminatoriu la adresa unor state membre a Uniunii Europene constituie un semnal pozitiv pentru UE care poate deja sa vadă în Republica Moldova un actor serios cu intenţii ferme de a deveni un partener al Uniunii Europene.

Dezgheţarea relaţiilor cu România, care şi-a exprimat deja disponibilitatea de a „lupta pentru Moldova” şi a dezvolta relaţiile bilaterale prin deschiderea a două consulate la Bălţi şi Cahul, şi semnarea tratatului privind micul trafic la frontieră au oferit Alianţei pentru Integrare Europeană dar şi cetăţenilor încă un prilej de optimism în procesul de integrare europeană.

În acelaşi timp Alianţa pentru Integrare Europeană a trimis nişte semnale echilibrate şi în direcţia Rusiei, prin asigurările de păstrare a statutului de neutralitate şi necesitatea unui parteneriat strategic cu acest stat. La rândul ei Moscova a dat de înţeles că are o atitudine deschisă faţă de noua putere de la Chişinău, fiind interesată în dezvoltarea unei relaţii reciproc avantajoase cu Republica Moldova. Vizita şefului administraţiei preşedintelui Federaţiei Ruse, Serghei Narâşkin şi declaraţiile acestuia de după consultările cu liderii AIE, insuflă o doză de optimism în rândurile Alianţei privind perspectivele alegerii noului preşedinte al ţării dacă e să admitem ipoteza ca Partidul Comuniştilor mai este încă în stare să perceapă argumente logice şi să asculte glasul raţiunii. Poziţia Rusiei însă nu trebuie supraapreciată, miza pe Partidul Comuniştilor a fost una greşită din care cauză ruşii acum urmăresc cu mare atenţie evoluţiile politice din Republica Moldova pentru a-şi re-evalua eventual politica lor în această ţară.

Nu în ultimul rând trebuie remarcat faptul că toate aceste realizări ar fi fost imposibile în condiţiile lipsei unei viziuni comune asupra priorităţilor dar şi a unor capacităţi de negociere, compromis şi toleranţă în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană. Experienţa împărtăşirii unei viziuni comune este una foarte importantă şi poate avea un efect de responsabilizare a clasei politice prin echilibrul şi controlul reciproc instituit în AIE. La aceasta se mai adaugă şi experienţa guvernării în prezenţa unei opoziţii agresive şi intransigente dacă desigur noua putere de la Chişinău nu va recurge la mijloace nedemocratice de luptă cu opoziţia comunistă. Comuniştii trebuie şi pot fi traşi la răspundere pe căi democratice în condiţiile reanimării unei justiţii echitabile în Republica Moldova.

Pentru moment ne rămâne să aşteptăm alegerile preşedintelui Republicii Moldova şi să observăm acţiunile de mai departe a noii conduceri de la Chişinău pentru a putea analiza cu o mai mare certitudine perspectivele Republicii Moldova în viitorul apropiat.

Petru Culeac, politolog, cercetător la Vienna School of Governance, Austria

28 Septembrie 2009

Articol publicat pe Moldova Azi, preluat de Europa.md

o simbioză politică temporară ar contribui la depăşirea situaţiei de profundă incertitudine pentru toate forţele politice din Parlament

Comuniştii se află în căutarea unei formule pentru a-şi păstra faţa înaintea alegătorilor şi în acest scop ei vor avea nevoie de ajutorul Alianţei pentru Integrare Europeană, la fel cum şi Alianţa are nevoie de ajutorul PCRM pentru a alege preşedintele statului şi a purcede la actul guvernării. Acesta este raţionamentul de bază pe care s-ar putea sprijini o eventuală simbioză temporară între cei doi actori politici. Până atunci relaţia dintre cele două poluri politice din parlament este afectată de încăpăţânarea comuniştilor de a nu recunoaşte autoritatea şi legitimitatea Alianţei pentru Integrare Europeană.

Este esenţial ca ambele entităţi politice să depăşească aceste handicapuri în cazul în care aceşti doi actori doresc cu adevărat să-şi realizeze scopurile declarate şi să supravieţuiască iarna politică ce ne-ar aşteapta odată cu o eventuală relansare a ciclului electoral. Pentru aceasta este nevoie de un climat prielnic pentru dialog, climat ce poate fi creat prin recunoaşterea necesităţilor tuturor actorilor implicati şi reieşind de la premisa că ambele forţe caută să evite alegerile anticipate. În acest caz ambele părţi trebuie să facă anumite cedări şi întrebarea care trebuie să şi-o pună politicienii este cu ce preţ suntem gata să evităm alegerile anticipate?

Iniţierea unui dialog presupune identificarea în prealabil şi recunoaşterea intereselor părţilor ce urmează să dialogheze. Dacă PCRM doreşte să evite eventualele alegeri anticipate ce s-ar putea dovedi fatale pentru ei, comuniştii urmează să renunţe la cinismul arogant cu care aceştia încearcă acum să şantajeze Alianţa pentru Integrare Europeană. Din păcate ceea ce urmărim în prezent pe scena politică moldovenească nu se încadrează în această logică. Pentru moment atitudinea sfidătoare a unora dintre deputaţii comunişti este în acord cu acel curs destructiv ce a fost indicat de PCRM în chemarea societăţii la „opunere organizată şi democratică” şi reprezintă o reciclare a discursului comuniştilor din luna aprilie la tema „fasşîştii şi vandalii”.

Discursul dat cât şi caracterul său mai moderat pot fi explicate şi prin faptul că PCRM este conştient de şubrezimea poziţiilor sale şi a pericolului anticipatelor, şi încearcă să nu-şi piardă faţa definitiv înaintea propriului electorat după înfrângerile suferite din luna aprilie până azi. Zelul cu care comuniştii îşi exersează muşchiul de partid de opoziţie dar şi implicarea altor instrumente încă accesibile (de la televiziunea „publică” până la activizarea a tot felul de ong-uri şi asociaţii servile care toarnă apă la moara comuniştilor cu declaraţii provocatoare) confirmă ipoteza respectivă.

Acţiunile PCRM urmăresc cel puţin două scopuri avînd ca finalitate consolidarea reitingului în cazul unor noi alegeri anticipate. Pe de o parte, acţiunile PCRM reprezintă încercări de a compromite sau diminua din importanţa acţiunilor Alianţei pentru Integrare Europeană, pe de altă parte, fiind taxat de alegător pentru o guvernare proastă PCRM ca fost partid de guvernământ, ajuns în opoziţie cu eticheta de partid slab sau cel puţin partid slăbit, caută să repare imaginea şubrezită a partidului. Eforturile comuniştilor sunt astfel îndreptate înspre crearea imaginii unui partid de opoziţie, puternic, combativ şi intransigent, cu pretenţii de partid-tribun care să dea voce durerilor poporului.

Este normal ca activităţile AIE să fie în vizorul opoziţiei care să vegheze asupra legalităţii acţiunilor AIE şi a nu permite deraparea Alianţei pe calea „samoderjaviei” pe care orice partid ar putea fi tentat să o urmeze în absenţa unui factor de echilibrare. Cu toate acestea, nu PCRM este cea mai potrivită formaţiune pentru acest rol după ce a stat la guvernare opt ani şi a „construit şi făurit” cea mai săracă ţară din Europa. Ar fi mult mai indicat ca după hotărârile Curţii Constituţionale care au confirmat constituţionalitatea atât a alegerii lui Mihai Ghimpu în calitate de Preşedinte a Parlamentului cât şi a interimatului acestuia la funcţia de Preşedinte a ţării, comuniştii să se conformeze deciziilor CC (aşa cum de altfel au şi promis înca înainte de şedinţa din 8 septembrie a Curţii Constituţionale) şi să recunoască aceste două acte politice ale AIE precum şi Alianţa propriu zisă. Discursul desconsiderator al PCRM menit să conteste legitimitatea existenţei Alianţei pentru Integrare Europeană nu contribuie deloc la o dezamorasare a relaţiilor dintre cele două forţe politice antagoniste.

Dezamorsarea blocajului

În pofida acţiunilor şi discursurilor belicoase ale PCRM, putem vorbi totuşi de unele indicii asupra faptului că există posibilitatea iniţierii unui dialog cu PCRM. Pe lângă frica de anticipate a PCRM, frică justificată de altfel de trendul negativ al scorului electoral înregistrat de comunişti în ultimele două scrutine, dar şi de alte motive despre care am scris anterior, mai poate fi invocată şi incertitudinea din interiorul PCRM care se manifestă tot mai des ultimul timp prin declaraţiile contradictorii a diferitor reprezentanţi ai PCRM.

În plus, cele două proiecte de declaraţii înaintate de Vladimir Voronin la conferinţa sa de presă din 15 septembrie, vin doar să confirme încercarea disperată a comuniştilor de a găsi un prilej de dialog cu AIE. Cele două proiecte de declaraţii comune pot fi privite mai degrabă drept o încercare de stabilire a unei platforme de discuţii, cu ajutorul unui pachet de propuneri extrem de încărcat cu idei irealiste dar care eventual ar putea constitui obiectul cedărilor pe care comuniştii ar fi dispuşi să le facă. PCRM nu putea veni la un dialog iniţiat de AIE fără a suferi careva consecinţe politice de pe urma acestui act. Iată de ce, comuniştii încearcă să fie ei iniţiatorii dialogului pentru a nu-şi pierde definitiv suportul alegătorilor în eventualitatea când votarea candidaturii AIE va fi rezultatul acestui dialog. În aşa un caz ambele părţi vor avea un rezultat cu care să vină în faţa alegătorilor – Alianţei îi revine posibilitatea de a guverna ţara mai departe după alegerea preşedintelui, PCRM ii revine meritul de a fi iniţiat un dialog la care s-au evitat noi alegeri anticipate. Acesta într-adevăr este un preţ destul de mare dar necesar de dragul întreruperii lanţului alegerilor anticipat.

După ce PCRM a respins mai devreme invitaţia la dialog a Alianţei pentru Integrare Europeană, Alianţa are acum şansa de a le demonstra comuniştilor un comportament civilizat şi cu adevărat european în relaţiile cu oponenţii politici prin renunţarea la populismul ieftin şi la tactica de desconsiderare a poziţiei PCRM. Este rândul Alianţei să dea un răspuns Partidului Comuniştilor şi acest răspuns trebuie să fie unul la subiect, documentat şi argumentat (nu aşa cum a fost „argumentat” transferul Serviciului Vamal în subordinea Ministerului Finanţelor în răspuns la întrebarea dlui Mişin) care să le ofere comuniştilor şansa să-şi mai revizuiască ambiţiile şi să-şi reformuleze cererile de o manieră mai realistă într-o eventuală rundă de negocieri .

În acest fel Alianţa pentru Integrare Europeană poate crea premizele pentru o posibilă simbioză politică temporară şi a depăşi această situaţie de profundă incertitudine pentru toate forţele politice din Parlament. După soluţionarea acestui blocaj, ambele forţe pot să revină la rolurile lor de alianţă de guvernământ şi respectiv partid de opoziţie până la următoarele schimbări în raportul de forţe din Parlament.

Petru Culeac, politolog, cercetător la Vienna School of Governance, Austria

клином…

Crearea la 8 august a Alianţei pentru Integrare Europeană oferă celor patru partide necomuniste şansa unică de a schimba cursul istoriei Republicii Moldova, înlocuind paradigma stabilităţii-stagnării comunisto-voroniniste cu paradigma de dezvoltare pro-europeană, bazată pe funcţionarea statului de drept, respectarea drepturilor omului, libertatea presei, modernizare şi dezvoltare economică. Pentru moment însă procesul politic din Republica Moldova continuă să fie marcat de o profundă incertitudine ce poate fi eliminată doar în cazul în care partidele necomuniste vor reuşi să asigure cooperarea unor reprezentanţi ai PCRM pentru a putea alege preşedintele ţării, constitui guvernul şi evita provocarea unui nou ciclu electoral.

Pentru a preveni euforia prematură vis-a-vis de ultimele evoluţii de pe scena politică moldovenească, este nevoie de un şir de precizări referitor la contextul politic destul de specific de după alegerile din 29 iulie.

În primul rând, trebuie să realizăm că nu este total corectă afirmaţia cum că „opoziţia a câştigat alegerile”. Alegerile vor fi câştigate de acel actor sau grup de actori politici care va reuşi valorificarea rezultatului obţinut la 29 iulie, prin formarea instituţiilor necesare funcţionării normale a statului. Formularea „opoziţia a câştigat alegerile” se bazează pe premiza greşită că opoziţia este un singur actor sau poate constitui o entitate monolită. Tabăra necomunistă reprezintă un grup destul de neomogen de formaţiuni politice şi lideri politici. În acest sens crearea Alianţei pentru Integrare Europeană este o realizare salutabilă care elimină cel puţin pentru moment unele incertitudini din contextul politic post-electoral. Totuşi caracterul atomar al acestei Alianţe nu trebuie neglijat cu desăvârşire iar diferenţele de viziuni şi interese din AIE urmează a fi gestionate atent de cele patru partide pentru a reduce riscul apariţiei unor conflicte interne în viitor.

În al doilea rând, cel mai important este faptul că victoria relativă a partidelor de opoziţie, pe termen scurt va fi mai mult sau mai puţin inutilă pentru populaţie, dacă cele patru partide nu vor avea capacitatea de a transforma această victorie într-un act de guvernare eficient, coerent şi care să dispună de continuitate în pofida unor posibile crize guvernamentale.

Din aceste considerente, este nevoie de o abordare realistă în ceea ce priveşte strategia de ieşire din criza politică în care se află Moldova şi acestă strategie nu poate fi rezumată doar la crearea unei alianţe a forţelor necomuniste, distribuirea funcţiilor, elaborarea unui program de guvernare comun şi apelarea la conştiinţa civică a comuniştilor.

Dacă se doreşte ca Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) să devină realitate şi să aibă şansa de a realiza măcar o parte din cele 5 puncte prezentate în manifestul de creare a Alianţei, cu toată antipatia lor faţă de comunişti, cei patru lideri vor trebui să găsească un compromis pentru alegerea preşedintelui republicii, iar în cel mai rău caz să admită şi o posibilă participare a factorului comunist la actul de guvernare. În caz contrar, crearea Alianţei pentru Integrare Europeană, pe termen scurt (până la noi alegeri anticipate) va fi doar o încercare nefinalizată de valorificare a procentajului cumulat de voturi obţinute la 29 iulie. Utilitatea pe termen lung a unei astfel de alianţe va fi diminuată şi se va limita la:

• acumularea experienţei de dialog şi cooperare între foştii concurenţi politici, experienţa de purtare a negocierilor şi partajare a mandatelor în eventualitatea creării unui guvern de coaliţie precum şi cunoaşterea mai bună a partidelor concurente, în nişte condiţii diferite de cele de campanie electorală;

• neadmiterea alunecării pentru un anumit timp, a unuia din cele patru partide în direcţia unei alianţe bilaterale cu PCRM;

• acumularea capitalului politic de către unii din membrii Alianţei, capital ce va fi folositor în special în cazul unor noi alegeri anticipate.

Cel mai important în situaţia dată este nu lupta pentru puritatea ideologică a materializării Alianţei pentru Integrare Europeană ci lupta pentru materializarea propriu-zisă a acestei alianţe. Acţiunile viitoare ale AIE trebuie să aibă drept scop asigurarea viabilităţii, caracterului funcţional şi a eficienţei coaliţiei forţelor liberale şi democrate precum şi asigurarea continuităţii actului de guvernare ce va fi iniţiat de aceasta.

Recunoscând inevitabilitatea implicării factorului comunist la materializarea Alianţei pentru Integrare Europeană este necesar de înţeles care sunt interesele PCRM şi care vor fi mişcările comuniştilor în perioada imediat următoare creării AIE. Comportamentul de până acum al PCRM arată o posibilă resemnare falsă în faţa rezultatelor alegerilor. Este posibil ca acest calm cu care comuniştii declară trecerea lor în opoziţie este doar un paravan pentru a pune în aplicare tactica de aşteptare şi a permite Alianţei pentru Integrare Europeană să preia guvernarea în plină criză, în speranţa că eforturile Alianţei vor fi nereuşite, iar eşecul liberalilor şi democraţilor să paveze drumul pentru întoarcerea comuniştilor la putere.

În acest fel, comuniştii vor fi cei ce vor avea tot interesul de a nu sabota discuţiile cu AIE. Acest interes de a negocia şi a ajunge la o înţelegere cu AIE privind alegerea unui preşedinte va fi motivat de următoarele considerente.

• Comuniştii nu au nevoie de alegeri anticipate dar au nevoie de timp pentru regruparea forţelor. Provocarea unor noi alegeri anticipate nu este în interesul PCRM, din cauza riscului acumulării unui număr şi mai mic de voturi în următorul scrutin. Comuniştii vor încerca să obţină acest răgaz votând pentru o candidatură propusă de Alianţa pentru Integrare Europeană, nu fără a cere în schimb anumite funcţii în viitorul guvern, sau cel mai probabil anumite garanţii privind imunitatea lui Voronin şi Co. În felul acesta PCRM ar căpăta şansa de a se reorganiza în vederea pregătirii de următoarele alegeri parlamentare.

• Identificarea unui compromis între PCRM şi AIE va duce la evitarea unei eventuale migraţii a cel puţin opt deputaţi comunişti ce s-ar lăsa convinşi să voteze pentru preşedintele propus de AIE. O astfel de migraţie ar da o lovitură suplimentară imaginii de partid-monolit a PCRM, imagine şi aşa şubrezită în ultimul timp, ceea ce va alimenta degradarea de mai departe a acestui partid.

• Participarea PCRM la discuţiile cu AIE va fi numaidecât prezentată de comunişti ca o dovadă a deschiderii lor spre dialog şi cooperare. Într-adevăr acest exerciţiu le-ar fi de folos comuniştilor indiferent de rezultatul acestor discuţii. În caz de reuşită comuniştii pot pretinde la anumite dividende politice pentru contribuţia adusă la evitarea crizei. În caz de eşec comuniştii vor folosi drept argument lipsa de deschidere şi cooperare din partea AIE. Pentru a-i lipsi pe comunişti de argumentul respectiv, este foarte important ca AIE să poarte discuţiile privind susţinerea viitoarei candidaturi la funcţia de preşedinte, cu deputaţi în parte sau grupuri de deputaţi din cadrul fracţiunii comuniştilor şi nu cu partidul în întregime. În acelaşi timp, capacitatea de participare a PCRM la dialog cu AIE este umbrită de propriile declaraţii pre-electorale în care aceştia au discreditat în mod continuu toate partidele necomuniste. Orice dialog al comuniştilor cu cei pe care anterior i-a numit „vandali fascişti” poate să rezulte într-o pierdere de imagine semnificativă în ochii electoratului comunist.

Reieşind din aceste considerente Alianţa pentru Integrare Europeană dispune de anumite avantaje de moment. Pe lângă avantajul numeric al AIE se mai adaugă şi flexibilitatea relativă de care ar putea da dovadă PCRM, dat fiind faptul că la momentul actual interesele PCRM ţin de necesitatea supravieţuirii şi minimizării riscurilor cu care se confruntă. Nevoia de siguranţă a comuniştilor precum şi necesitatea unui răgaz pentru refacerea rândurilor, le poate oferi AIE şansa de a-şi realiza promisiunile electorale efectuate în cele două campanii electorale din acest an. În acelaşi timp Alianţa pentru Integrare Europeană are şi responsabilitatea enormă în faţa alegătorilor de a evita soarta pe care a avut-o Alianţa pentru Democraţie şi Reforme şi a nu mai permite revenirea comuniştilor la putere. Crearea dar şi funcţionarea unei astfel de coaliţii este un act foarte important nu doar pentru partidele politice implicate dar şi pentru alegătorii care au optat pentru aceste partide politice. Reuşita Alianţei pentru Integrare Europeană va depinde în mare măsură nu doar de capacitatea de convieţuire a celor patru componente ale alianţei, dar şi de capacitatea de deschidere spre interacţiunea cu cetăţenii, promovarea profesioniştilor în funcţiile cheie din stat precum şi capacitatea de combinare a intereselor de partid cu realizarea interesului naţional.

Petru Culeac, politolog, cercetător la Vienna School of Governance, Austria

Articol publicat pe UNIMEDIA

A vota este o acţiune individuală cu impact colectiv

Care este semnificaţia alegerilor parlamentare? Ce înseamnă a vota? În Republica Moldova, din păcate unii cetăţeni privesc cu suspiciune sau indiferenţă campania electorală şi ziua alegerilor. O astfel de atitudine este deseori rezultatul fie a dezamăgirilor anterioare faţă de prestaţia unor partide, fie rezultatul informării insuficiente atât despre programele şi echipa partidelor existente cât şi despre importanţa participării fiecărui cetăţean în viaţa politică a statului.

Lipsa de informare privind programele şi echipele partidelor politice poate fi soluţionată prin diferite căi, participarea la evenimentele organizate de partidele politice, accesul la presa care îşi pune drept scop informarea echidistantă a cetăţenilor cu privire la oferta politică existentă la moment, etc. Pentru a soluţiona problema ce ţine de participarea fiecărui cetăţean în viaţa politică a statului este necesară conştientizarea câtorva lucruri esenţiale ce urmează să fie prezentate pe scurt mai jos.

În primul rând să reţinem că, noi, poporul, suntem „parlamentarii” care hotărăsc soarta ţării în care trăim. Alegerile parlamentare reprezintă un proces prin care noi, cetăţenii, delegăm reprezentanţii noştri în parlament, alegându-i dintr-un anumit număr de partide politice (sau candidaţi independenţi daca aceştia există). Fiecare cetăţean îşi alege reprezentanţii pe care el, cetăţeanul, îi crede cei mai potriviţi pentru acest scop.

Ca şi în orice alte cazuri când delegăm pe cineva să ne reprezinte interesele, cetăţeanul vrea ca reprezentanţii lui să îl reprezinte în parlament şi nu doar la nivelul de sat sau raion. Ce trebuie de făcut pentru ca cei care reprezintă interesele noastre, a cetăţenilor, să ajungă totuşi în parlament? Pentru ca acest lucru să se întâmple, noi cetăţenii trebuie să mergem la alegeri, să votăm pentru acei care credem că sunt în stare să ne reprezinte interesele.

Ce înseamnă a merge la alegeri şi a vota? A vota este un drept pentru obţinerea căruia de-a lungul istoriei au murit oameni. A vota înseamnă a spune cu voce tare că noi, cetăţenii, suntem oameni vii care văd şi aud ce se întâmplă în ţară, oameni care nu vrem să stăm deoparte cu mâinile în sân, dar ca buni gospodari punem umărul la schimbarea lucrurilor spre bine.

A vota este o acţiune individuală dar cu impact colectiv. Dacă nu participăm la vot şi nu îi alegem noi pe cei care ne vor decide soarta de mai departe, nu putem să cerem de la ei ceva în schimb, căci ei nu vor fi reprezentanţii noştri, ci reprezentanţii altora – ai celor ce au mers la alegeri şi au votat. Cetăţeanul trebuie să ţină minte că a vota este o alegere ca şi oricare altă alegere pe care noi o facem în viaţa de zi cu zi, doar că această alegere va duce la un rezultat ce ne va afecta pe toţi cei care trăim în Republica Moldova. Dacă vrem ca rezultatele alegerilor să fie cele pe care le vrem noi cetăţenii, trebuie să nu lăsăm această sarcină importantă în seama altora.

17 iulie 2009, Publicat în Jurnal de Chisinau, suplimentul “Obiectiv”

a new leader for an old party...

The electoral charisma of the party leaders is not the only criterion for evaluating the quality of a political party. Besides this, there are many other criteria such as: party leaders’ and party members’ professionalism, prior activities and achievements, loyalty towards the the declared principles, results obtained in previous parliamentary or local elections, the quality of the electoral programs, number of followers, implemented projects, participation to the governance process, etc. Above all the quality of a political party is proven by its performance during an electoral campaign and the efficiency of the political parties is reflected in the results they obtain after the cast votes have been counted.

All these criteria serve to evaluate not only the quality of a political party but also its capacity to obtain enough votes from the voters in order to represent them in the parliament. These votes reflect voters’ and constitute an indicator of the viability of the political parties.

The voters have to realize that out of all the non-communist political parties currently existing in Republic of Moldova for the moment only three have confirmed their status of viable political parties worthy of voters trust – Liberal Party (PL), Liberal Democratic Party of Moldova (PLDM) and “Our Moldova” Alliance (AMN). These parties have passed through several tests that confirmed their capacity to continue the electoral battle as well as the moral right to receive the people’s votes.

First of all, PL, PLDM and AMN are three non-communist parties that have passed over the electoral threshold with a relatively good result given the tough conditions of total communist domination of local mass-media and possible electoral frauds, which demonstrates the demand for these parties among the electorate.

Second, PL, PLDM and AMN are the parties that have passed the “baptism of fire” organized by the governing party on April 7 and in the following days. These parties managed to survive and establish a relative solidarity among themselves, which still holds, even if this solidarity sprung up rather as a symbiosis imposed by the circumstances.

Last but not least, PL, PLDM and AMN are the parties that resisted in front of the pressures and did not vote for the communist candidature for the post of president of the state. This way these parties have demonstrated that their existence is based upon certain principles that are not easily discarded for the sake of some immediate benefits. This accomplishment has confirmed the capacity of these three parties to make politics beyond the customary games of circumstantial compromises.

These three tests through which PL, PLDM and AMN had to go through, gave them an additional amount of authority and legitimacy. What do other political parties rely on when they declare their intention to participate in the next parliamentary elections planned for July 29^th?

Besides the Party of Communists of Republic of Moldova (PCRM) the other parties seem to continue to be in some virtual spaces isolated from the rest of the public space, spaces inhabited only by the leaders of these parties and their most loyal members. In addition it seems that these crepuscular political zones are also isolated one from another, which only maintains the formal existence of these political parties but doesn’t contribute to the moderation of their utopic ambitions .

There are various projects that appear periodically on the extra-parliamentary segment, and are meant to reanimate or restart some of the extra-parliamentary parties. Some time ago, the Social Democratic Party had such an experience with the arrival of Eduard Musuc, and then with the arrival of Dumitru Braghis; as well as the Centrist Union with the arrival of Vasile Tarlev.

History repeats itself, only this time it is the Democratic Party (PD) that passing through this process. Again the idea of restarting the party has not appeared within the large masses of the party supporters, due to the fact that those masses simply do not exist, fact which was confirmed also by the results this party obtained during the last parliamentary elections.

In order to compensate this disadvantage, the restart of PD takes place according to the formula that was already applied previously in the case of other projects – the creation of an electoral “kolkhoz”, consisting of two steps: the transplant of a new leader and a team make-up through the adherence of various well-known people respected in the society with the main purpose of legitimizing and giving content to the new political product.

These operations performed on the Democratic Party are not necessarily bad and could in fact result in an attractive product for the center-left electorate with the condition that the reanimation of the party is done on different grounds and not one and a half months before the anticipated elections. If the reanimation of a party is done as in the case of PD, on the grounds of a politician’s sudden pre-electoral metamorphosis caused by a belated epiphany, such a party doesn’t have the moral right to pretend to obtain the voters’ trust, because this right as well as the trust of the voters is won in time by confirming the existence of certain principles and a consistency of actions.

Still we have to admit the fact that these observations have yet to be brought to the attention of the simple voters so that they understand the difference between parties that have a proven record, and those parties that have been set-up or reanimated in the rush preceding new elections. Failure to do so will mean that the voters risk to be again fooled by the new rhetorics of an old party, which in an end will result in a repeated loss of the people’s votes.

Petru Culeac, Research Fellow, Vienna School of Governance, Austria

Published in Moldova Azi